În cameră era liniște. Nu liniștea obișnuită, nu liniștea dintre două cuvinte, ci liniștea unei ore ținute cu forța.
Tick s-a apropiat încet de băiat, iar Tock a rămas puțin în urmă, cu blana ușor ridicată.
— Cum te cheamă?
— Andrei.
— Andrei, știi ce ții în mână?
Băiatul a clătinat din cap. Bila a pâlpâit mai puternic, ca și cum ar fi vrut să răspundă în locul lui.
— Am găsit-o în parc. Era rece. Apoi caldă. Apoi… a început să mă asculte.
Tock a mârâit încet.
Tick a aruncat o privire spre el.
Apoi s-a uitat la sferă.
— Nu te ascultă. Te folosește.
Andrei a strâns bila mai tare.
— Eu doar… aveam nevoie de timp.
Pentru o clipă, Tick nu a răspuns.
Firul din brățară a vibrat mai puternic. Nu stabil. Nu sigur.
— Știu.
Lumina s-a întețit, iar aerul a vibrat. Dincolo de ușă, ceasul din bucătărie a sărit la 8:00, televizorul a pornit singur, iar un pahar s-a spart — dar zgomotul s-a auzit de două ori, ușor decalate.
Tick a inspirat adânc.
— Ora nu stă singură. Când o ții pe loc, trage după ea alte bucăți.
Tock a atins podeaua cu laba. Lemnul a trosnit scurt, ca și cum nu era sigur dacă vrea să rămână podea.
În sferă, umbra s-a mișcat din nou. Mai clar de data asta. Nu doar o formă. O reacție.
Andrei a simțit și el. Degetele au început să-i tremure.
— Eu nu vreau să se strice nimic.
— Atunci trebuie să-i dai drumul.
— Dar dacă o pierd?
Tick a ezitat o fracțiune de secundă.
— Timpul nu se pierde.
— Doar nu stă.
În acea ezitare, umbra din sferă a împins.
Lumina s-a stins o clipă.
Vocea lui Andrei s-a auzit dublu.
Ferestrele au vibrat, iar în oraș ceasurile au început să ticăie desincronizat, fiecare în ritmul lui.
Umbra nu încerca să fugă.
Învăța.
Tock a lătrat puternic. Sunetul lui a rupt vibrația, ca o piatră aruncată într-un geam invizibil.
— Înapoi.
De data asta nu ca o cerere.
Ca o alegere.
Bila s-a desprins din palma lui și s-a ridicat în aer. Umbra a încercat să rămână, dar lumina din brățara lui Tick a întâlnit-o.
Nu a fost explozie.
A fost echilibru.
Cu un sunet scurt — nu tic, nu toc, ci ceva între ele — ora 8:00 s-a reașezat.
Ceasurile au căzut la unison pe 8:01.
Camera a respirat din nou.
Tick a privit ceasul.
— Se pare că 8:01 e mai cooperantă decât 8:00.
Tock a părut mulțumit de asta.
Bila a plutit o clipă, apoi a intrat în brățara lui Tick.
— S-a terminat?
Tick s-a uitat la cristal.
În interior, pentru o fracțiune de secundă, umbra a clipit.
Nu plecase.
Doar învățase despre ezitare.